Biserica a avut si gropnita pe latura de nord, între pronaos si naos, aici fiind înhumat în 1626 domnitorul Radu Mihnea, stramutat ulterior la Bucuresti.
Clopotnita, din beton armat, situata la nord-est de biserica, ca si zidul de piatra înconjurator, este din deceniul 8 al secolului nostru, dar imita arhitectura zvonitelor moldovenesti din secolul al XVIll-lea, având aspect de zid strabatut cu arcade în care atârna clopotele. Pâna în anul 1904 biserica avea o clopotnita de zid cu turn si cu bolta de intrare.
La sud de biserica, lânga un vad al Bahluiului, se afla ruinele curtii domnesti. Amplasamentul curtii beneficiaza de conditii naturale favorabile, caci terenul este drept, pânza freatica fiind adânca permite constructii subterane, iar Bahluiul face un mic ocol, asigurându-i o aparare naturala pe laturile de vest, sud si est, datorita malurilor înalte de 8-10 m. Daca mai adaugam si faptul ca padurea începe în imediata apropiere, ne dam seama ca erau întrunite conditii de siguranta deosebite.
Amintita la 1 mai 1384 ca resedinta a Margaretei (Musata), mama lui Petru l, devenise în secolul al XV-lea curte domneasca.
Domnitorul Stefan cel Mare reconstruieste si dezvolta vechea curte punând o pisanie, gasita în anul 1871 si aflata astazi în patrimoniul Muzeului de Arta al României din Bucuresti, care glasuieste: "Binecinstitorul si de Hristos iubitorul, Io Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a facut aceste case, care s-au început a se zidi în anul 6994 (1486) luna...20 si s-au sfârsit în acelasi an, septembrie 15". Noi îmbunatatiri, sub influenta arhitecturii italiene, dupa cum ne informeaza Marco Bandini în 1636, sunt aduse curtii de Radu Mihnea, care la 20 octombrie 1624 muta capitala Moldovei la Hîrlau.
Dupa moartea lui Radu Mihnea rolul curtii din Hîrlau devine insignifiant, în anul 1727, când Scariat Ghica, fiul domnitorului Grigore Ghica, vizita Hîrlaul, curtea era înca intacta, dar dupa 1800 a fost distrusa de târgoveti pentru a folosi piatra la strazi si case. Abia în anul 1921, ruinele curtii domnesti, împreuna cu biserica "Sf. Gheorghe" au fost declarate monumente istorice, dar starea în care se aflau era jalnica, deoarece pâna în anul 1907 aici fusese depozitul de gunoi al orasului si oborul de vite.
Sapaturile arheologice sistematice efectuate de Virgil Draghiceanu între 1923-1931, au fost continuate în perioada postbelica de cercetatorii ieseni Alexandru Andronic si Stela Cheptea. Acestea au conturat mai bine fazele de constructie ale palatului domnesc, au pus în evidenta o continuitate de locuire în perimetrul cercetat înca de la sfârsitul epocii bronzului. Cercetarilor arheologice le-au urmat lucrari de consolidare si restaurare a zidurilor, iar în perspectiva apropiata se are în vedere amenajarea unui muzeu în unele încaperi, cu obiecte descoperite în spatiul adiacent.
În prezent se poate identifica în mare parte planul constructiei, dar sunt indicii ca în trecut, curtea se întindea pe o suprafata .mai mare spre vest si est. Cu toate vicisitudinile timpului, curtea domneasca de la Hîrlau este cea mai bine conservata din Moldova, deoarece, cu exceptiile aratate mai sus, peste ea nu s-a construit nimic. Curtea are o forma rectangulara si o suprafata de un hectar. Fundatiile de pe latura nordica si vestica indica sase încaperi cu lungimea de 8-10 m si latimea de 6-7 m, coridoare si alte camere mai mici. în nord-vest este o fântâna interioara cu diametrul de 1,5-2 m. Pe latura de est zidurile sunt ceva mai înalte, observându-se si doua pivnite din piatra si caramida, cu bolti sub forma de ogiva gotica. Spre sud-est se afla o baie din piatra si caramida, cu plan octogona).
La curtea domneasca din Hîrlau au rezidat domnitorii Stefan cel Mare, Stefanita, Petru Rares, Stefan Lacusta, Alexandru Lapusneanu, Radu Mihnea. Ea a fost locul unde s-au petrecut importante evenimente: consacrarea unor domnitori, încheierea de tratate, sarbatorirea victoriilor. De aici au fost emise numeroase hrisoave si mesaje pentru strainatate, iar în secolul al XVII-lea curtea era locul de întâlnire a lui Udriste Nasturel cu Variaam si tatal cronicarului Miron Costin, renumiti carturari ai vremii.
BluePink 